Super-Simona și Super-Iuliana
Această poveste este mai ales despre colegii mei, pe ei doresc să îi aduc în prim plan. La începutul lunii martie, voluntarii UVSAR au creat Centrul de Monitorizare și Comunicare…
Această poveste este mai ales despre colegii mei, pe ei doresc să îi aduc în prim plan. La începutul lunii martie, voluntarii UVSAR au creat Centrul de Monitorizare și Comunicare…
Voluntariatul a devenit un mod de viața pentru mine. În aceste zile, activitatea mea ca voluntar s-a schimbat. Ceea ce iubeam cel mai mult înainte, erau îmbrățișările si zâmbetele copiilor cu care lucram. Acestea s-au transformat în emoticoanele tastaturilor, iar numărul copiilor pe care îi întâlneam și cu care desfășuram activitatea în centrele educaționale s-a redus la 2 copii. (mai mult…)
Geeks For Democracy a lansat din 9 martie programul Cumpărături la Ușa Ta, chiar înainte să se instaureze în mod oficial starea de urgență. Este un program de reacție rapidă, transparent, în care voluntarii ajută persoanele aflate în imposibilitate de a se deplasa să primească alimente și/sau produse sanitare, pe durata pandemiei de COVID-19.
Programul este unul diferit față de ce făcea echipa Geeks for Democracy înainte de criză. De câțiva ani, echipa acționa intens în domeniul civic, implicându-se în campanii de dezvoltare a democrației, acțiuni de observare la vot, analize sociologice, demersuri de memorie civică privind victimele comunismului sau acțiuni de luptă anticorupție. Fiind însă un grup de voluntari dinamic și foarte ancorat în realitatea prezentă, au sesizat imediat urgența și prioritatea momentului – aceea de a-i ajuta pe oameni și au făcut în continuare voluntariat, însă în zona social-caritabilă. (mai mult…)