Spectacolul caritabill ”Cântăm pentru viață” - ediția a VIII-a

De 7 ani încoace, Clubul IMPACT Pride of Petroșani cântă pentru viață…
De-a lungul anilor, clubul nostru a avut multe proiecte frumoase, dar cel mai drag dintre toate ne este proiectul ”Cântăm pentru viață”, a cărui primă ediție a avut loc în iunie 2012.
Începând cu anul 2009 au încetat formele de ajutorare a mamelor care nasc, prin dispariția ajutorului bănesc oferit de către primării sub denumirea de trusou. Zona noastră, a Văii Jiului, este o zonă săracă, monoindustrială, care de-a lungul anilor a devenit din ce în ce mai săracă, prin închiderea minelor.
Atunci când ne-am gândit la un proiect care să ajute comunitatea din care facem parte, am plecat de la o întâmplare adevărată povestită de liderul clubului nostru, Ramona Asan. Aceasta a avut prilejul de a afla de la doamna doctor, Carmen Bursesc, șefa secției de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Petroșani, despre cât de multe mame sărace sau adolescente nasc și cât de util le-ar fi un mic trusou cu care ele să plece acasă la ieșirea din maternitate. De fiecare dată, când aveau un caz social la Neonatologie, asistentele și medicii secției făceau o chetă pentru a ajuta.
Pentru că rolul și spiritul cluburilor IMPACT este acela de a ajuta comunitatea, tinerii și liderii din clubul nostru s-au gândit să înlocuiască ajutorul abrogat de guvern în 2009 cu ajutorul lor! Ideea tuturor a fost de a face un spectacol, iar încasările din bilete și donații să fie folosite pentru a cumpăra trusouri pentru fetițe și băieței. Pentru că nimic nu e mai de preț decât viața, noi am cântat pentru viață!
La prima ediție din luna iunie 2012 am reușit să strângem 900 de lei, din care am cumpărat 10 trusouri, la ediția din mai 2013 am strâns 1374 de lei, din care am cumpărat 12 trusouri, la ediția din mai 2014 am strâns 1476 de lei din care am cumpărat 15 trusouri. În 2015 am avut două ediții, una în luna ianuarie când am strâns 2010 lei pe care i-am donat Organizației Salvați Copiii Hunedoara, bani care au fost folosiți la fondul național pentru cumpărarea de incubatoare pentru nou-născuții prematuri. Cea de-a doua ediție din mai 2015 a strâns suma de 1755 de lei, din care am cumpărat 7 trusouri, 2 calorifere electrice pentru saloanele cu prematuri, precum și consumabile pentru secția de neonatologie(cartușe pentru imprimantă, hârtie copiator, etc). În 2016 nu am avut spațiu pentru desfășurarea spectacolului, dar în 2017 am obținut suma record de 3112 lei, sumă din care am cumpărat 20 de mega-trusouri, un aparat de sterilizat biberoane pentru secția de Neonatologie, 3 nebulizatoare cu aerosoli și 3 termometre digitale pentru secția de Pediatrie, precum și 10 seturi de hăinuțe (body-uri, salopete, pantalonași, căciulițe, șosete) pentru nou-născuți, pe care să le folosească secția de Neonatologie pentru toți nou- născuții. În mai 2018 am strâns suma de 1110 lei, din care am donat 10 trusouri pentru nou-născuți, 10 cutii de hăinuțe puțin folosite și 10 landouri.
Toate aceste trusouri au făcut fericite multe mămici lipsite de posibilități materiale, le-au pus un zâmbet plin de speranță pe față, pentru că au simțit că nu sunt singure. Din 2017, pentru că au văzut cât de mult bine facem, au venit alături de noi și cei din Organizația Caritas- Asistență Socială Alba-Iulia, filiala Petroșani, are au donat anul trecut 20 de landouri noi, din Germania, iar anul acesta încă 10 landouri, corespunzător cu numărul de trusouri donate de clubul nostru.
Acest proiect a stârnit în sufletul tuturor celor implicați o emulație de nedescris, pentru că la fiecare ediție a fost nevoie de multă muncă, implicare, planificare, creativitate și, nu în ultimul rând, de dragoste pentru aproapele nostru.
Proiectul nostru drag a inspirat și a adus alături de noi elevi și profesori de la alte școli din Petroșani, Petrila și Aninoasa, care au prezentat momente artistice deosebite în încercarea de a face cât mai mult bine celor mai micuți dintre noi. Am reușit să convingem mulți parteneri pentru a ne ajuta în demersul nostru, Primăria Municipiului Petroșani, care ne-a oferit gratuit sonorizarea, Casa de Cultură ”Ion Dulămiță” Petroșani, care ne-a oferit gratuit spațiul la două dintre ediții, Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” Petroșani care ne-a oferit spațiul și logistica la cinci dintre ediții, Kapital TV, Mondo TV, Gazeta de Dimineață, Ziarul Văii Jiului, Cronica Văii Jiului, care au ilustrat în edițiile de știri sau în articole scrise realizările noastre. Fiecare ediție a implicat minimum 100 de volubntari, elevi, profesori, membri ai comunității.
Pentru a vedea cât de multă dragoste am investit în acest proiect, atașez câteva linkuri, precum și fotografii, cu speranța că ele vor reflecta cât mai fidel posibil cât de mult iubim acest proiect, un proiect cu multe zâne bune și feți-frumoși, care pun puțină magie și fac fapte bune.
https://www.youtube.com/watch?v=aOQbS4iTqx8&t=619s minutul 7:07
https://www.youtube.com/watch?v=1C0Kll1Z8u4&index=72&list=PLbf3HFAU76v3RT0Vvvex5s97CGs2AxaXK minutul 10 si 45
https://www.facebook.com/ramona.asan/videos/vb.100001719801307/1485858514814794/?type=3
https://www.youtube.com/watch?t=651&v=iUHBl-oiaww minutul 10:31