Hai sa strangem seminte cu suflet!

Evenimentul are în vedere dezvoltarea bibliotecii de seminţe organizate cu ajutorul voluntarilor bibliotecii şi promovarea acesteia în contextul ODD-urilor. Biblioteca de seminţe a bibliotecii noastre este în dezvoltare, fiind cu acces gratuit, o bibliotecă mai altfel de unde oamenii îşi pot lua – tot fără bani – seminţe pentru propriile grădini. De ce vorbim despre seminţe cu suflet? Pentru că din suflet vor fi donate bibliotecii şi tot cu suflet vor fi imprumutate doritorilor...
La fel ca într-o bibliotecă normală, vizitatorii trebuie să-și facă fișă pentru a putea lua semințe de la Biblioteca Pietrari, fiind rugati să returneze alte seminte la schimb.
Tot aici, cultivatorii își pot vinde o parte din produsele cultivate pe cont propriu, asigurând un schimb de legume și fructe proaspete și impulsionându-și comunitatea locala să le urmeze modelul.
La activitate vor participa agricultori din localitate carora li se va oferi sprijin de catre 10 dintre voluntarii noştri, fiind rugaţi să participe la dezvoltarea bibliotecii de seminţe.
Parteneri ne vor fi Asociaţia Agricultorilor Pietrari, Asociatia Pensionarilor Pietrari, Şcoala Gimnazială Pietrari şi Primaria Pietrari.