Tema SNV 2019 – Agenda 2030


De la un an la altul, Săptămâna Națională a Voluntariatului a tot crescut și s-a dezvoltat. În același timp, s-a dezvoltat și voluntariatul în România. Creștem împreună pe tot parcursul anului, așa că nu trebuie să ratăm ocazia de a sărbători acest lucru, tot împreună, în această săptămână care ne e atât de dragă. Am schimbat culori, îndemnuri, experiențe și ne-am lăudat, tot împreună, cei mai activi voluntari.

În acest fel, am ajuns în 2019 la ediția cu numărul 18! Ne gândim la ea de câțiva ani deja, pentru că acest număr este inevitabil legat de dezvoltare, de o anumită maturitate. Am învățat și am sărbătorit împreună și acum, dacă ne uităm în jur, putem vedea cum s-au schimbat lucrurile.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu mai avem și altele de învățat, de îmbunătățit și de dezvoltat. Doar că acum suntem mai pregătiți să o facem. Acestea fiind premisele, ne-am gândit că această ediție trebuie să ne ducă mai departe! Să ne provoace cu alte obiective! Obiective… MAJORE, dacă ne lăsați să le numim așa, Obiective de Dezvoltare Durabilă sau Obiective Globale, cum le numesc alții.

Am crescut și e momentul să luăm lumea-n piept, așa că tema ediției SNV 2019 va fi “Voluntariat pentru Dezvoltare Durabilă. Sună serios, implică întreaga lume și reprezintă o provocare numai bună pentru toată experiența pe care am acumulat-o până acum, împreună.

Fiți fără grijă, în pregătirea Săptămânii Naționale a Voluntariatului vă vom pune la dispoziție mai multe materiale despre Dezvoltarea Durabilă și, așa cum v-am obișnuit deja, și o colecție de idei de proiecte din care să vă inspirați! Pentru început puteți urmări pagina noastră Build Solid Ground Romania, unde apar articole despre Obiectivele Globale și ce se mai întâmplă în domeniu.

Ba mai mult, anul acesta vom organiza și un concurs de activități, iar cele 5 organizații sau instituții câștigătoare vor fi sprijinite de noi prin design-ul și producția materialelor de vizibilitate necesare activității propuse. Despre concurs vă vom divulga mai multe în curând!


În anul 2015, lideri din 193 de ţări ale lumii s-au întâlnit să discute despre viitor.

La o evaluare rapidă, lucrurile arătau fost îngrijorător. Foamete. Secetă. Războaie. Boli. Sărăcie. Nu doar în zone îndepărtate, ci și în propriile lor orașe şi sate.

Cu toate acestea ei știau că lucrurile pot sta şi altfel. Ştiau că există hrană pentru întreagă populaţie, dar aceasta nu este împărţită eficient. Știau că există tratamente pentru HIV şi alte boli, dar acestea sunt scumpe. Ştiau că inundaţiile şi cutremurele sunt inevitabile, dar că numărul mare de morţi nu este. Știau de asemenea că miliarde de oameni din întreaga lume speră la un viitor mai bun.

Având în vedere aceste realități liderii statelor au creat și adoptat un plan bazat pe 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri sau SDGs). Acest set de 17 Obiective îşi propune ca până în 2030 să eliminăm sărăcia şi foametea și să ameliorăm cele mai grave consecinţe ale schimbărilor climatice. Este în mod clar un plan ambiţios!

Cu toate acestea, există numeroase dovezi că putem reuşi! În ultimii 15 ani, sărăcia globală a fost redusă la jumătate.


 

ODD 1. Fără sărăcie

ODD 2. Foamete ,,zero”

ODD 3. Sănătate şi bunăstare

ODD 4. Educaţie de calitate

ODD 5. Egalitate de gen

ODD 6. Apă curată şi sanitaţie

ODD 7. Energie curată şi la preţuri accesibile

ODD 8.Muncă decentă şi creştere economică

ODD 9. Industrie, inovaţie şi infrastructură

ODD 10: Inegalităţi reduse

ODD 11: Oraşe şi comunităţi durabile

ODD 12: Consum şi producţie responsabile

ODD 13: Acţiune climatică

ODD 14: Viaţa acvatică

ODD 15: Viaţa terestră

ODD 16: Pace, justiţie şi instituţii eficiente

ODD 17: Parteneriate pentru realizarea obiectivelor


Întregul text este preluat și tradus de pe site-ul UNDP (Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite) – „Introducerea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”.