Această poveste este mai ales despre colegii mei, pe ei doresc să îi aduc în prim plan. La începutul lunii martie, voluntarii UVSAR au creat Centrul de Monitorizare și Comunicare (CMC) și două linii telefonice apelabile non-stop, cu scopul de menține permanent legătura cu persoanele aflate în carantină și în izolare pe raza întregului județ Galați. Noi monitorizăm starea de sănătate, le centralizăm nevoile (mai ales cele de medicamente și alimente) și le trimitem mai apoi la instituțiile abilitate (primăriile, de obicei). Odată cu creșterea numărului de oameni aflați în carantină și autoizolare, colegii mei de la CMC au devenit și umărul pe care cei aflați în dificultate plângeau, de asemenea mulți sunau să ne întrebe aspecte legislative și legale (cum se acorda adeverințele de la DSP, cum se procedează cu concediile mele, despre somaj tehnic, despre aplicarea ordonanțelor militare etc) și în scurt timp am trecut și pe cumpărături pentru cei vârstnici, cât și livrare de alimente și medicamente din fonduri proprii pentru cei în dificultate financiară.
Voluntarii care asigură partea de call center (CMC) s-au autoizolat în școala unde își desfășoară activitatea pentru a minimiza riscul de a se infecta și de a răspândi coronavirusul, și am rămas câțiva oameni care le asigurăm legătura cu exteriorul, îi aprovizionăm și de asemenea livrăm și pachetele cu alimente și produse de igienă de bază și medicamente pentru cei din carantină, autoizolare și cazurile sociale. Am putea să scriem volume întregi despre poveștile pe care le auzim și despre situațiile pe care le întâlnim… întâmplări fericite, dar și multe mai puțin fericite… Dar pe mine personal mă impresionează mereu seniorii care atunci când venim la ei să le livrăm cumpărăturile, ne dau câte un ”suvenir” drept mulțumire. Am livrat unui domn, fost cadru didactic presupun, care mi-a oferit un ciuline de Bărăgan uscat, dar bine conservat. Nu știu foarte multe despre această plantă, recunosc, dar se vedea că pentru respectivul domn însemna ceva, ba chiar era foarte important. Voi păstra pentru totdeauna aceste mici amintiri pe care mi le oferă cei pe care îi vizitez.
Simona Srebrov – Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență – UVSAR Galați
În această perioadă, am hotărât sa ne „izolam” într-o școală din Galați. Programul era destul de diversificat, dimineața începeam monitorizările, apoi făceam raportările, urmând ca spre final sa pregătim echipei din teren lista cu persoanele care aveau nevoie cât mai urgent de hrană sau medicamente și la care autoritățile nu ar fi putut ajunge atât de rapid. Bineînțeles, au fost multe provocări pentru noi, este o perioada destul de dificilă și de multe ori am fost nevoită să stau și zeci de minute la telefon cu o singura persoană, dar ne-am organizat, fiecare a știut foarte clar ce are de făcut și totul a decurs bine. Cel mai mult m-a surprins implicarea oamenilor, faptul ca au înțeles ca este nevoie de ajutor, am primit apeluri în care unii chiar s-au oferit sa doneze alimente sau sa ne ajute cu distribuirea lor, inclusiv câțiva din cei care își terminaseră perioada de auto-izolare. O alta surpriză plăcută a venit din partea unei persoane care a continuat sa ne contacteze doar ca să știe dacă suntem bine. Au fost într-adevăr și zile foarte grele, cu agitație, cu multe lucruri de rezolvat, dar am reușit cam tot ce ne-am propus, iar statul împreună în tot acest timp în școală ne-a făcut mult mai responsabili. Pe lângă activitatea de la Centru, ne-am organizat pana la cel mai mic detaliu și activitățile personale, de la a face mâncare împreună pana la a învață pentru BAC, examene, având în vedere ca o mare parte dintre voluntari sunt elevi sau studenți. În prezent nu ne mai ocupam de monitorizări dar continuam să-i sprijinim pe cei care au nevoie de ajutor în ceea ce privește procurarea de alimente, medicamente sau diverse produse. Pe mine activitatea de voluntariat, mai ales în aceasta perioada ma împlinește ca om. E un sentiment superb sa știi ca poți sa ajuți și ca efortul tău contează. Iar fără voluntari multe lucruri nu ar fi posibile.
Iuliana Șușnea – Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență – UVSAR Galați
*Ilustrație realizată de Alisia Damian-Coantă.