Super-Ilie


Sunt voluntar în cadrul IGSU- SMURD Craiova. De la începutul pandemiei, eu și câțiva colegi voluntari ne-am alăturat campaniei de livrare a alimentelor către persoanele cu vârsta peste 65 de ani, fără susținători și cei înscriși în programul social “ SOLIDARITATE”, campanie organizată de Primăria Craiova. Ne-am alăturat și programului de sprijin a persoanelor vulnerabile, cu nevoi speciale, din orașul nostru, program ce implică achiziționarea și distribuția de medicamente, alimente sau alte bunuri necesare celor care nu se pot deplasa.

Nici nu știu cu ce să încep. Sunt foarte multe *episoade* care m-au marcat, care m-au făcut să privesc lucrurile cu alți ochi. Activitățile de voluntariat la care am luat parte m-au făcut să prețuiesc mai mult lucrurile sau persoanele de lângă mine. Sunt pregatit în fiecare zi, la orice oră pentru a prelua cazuri de ajutorare a persoanelor vârstnice. V-aș povesti cum decurge programul unei zile de voluntariat, dar asta nu contează. Ceea ce contează este că în fiecare zi întâlnesc câte o persoană care îmi mulțumește pentru ajutorul acordat…iar pentru mine asta este cea mai mare recompensă. Este o bucurie să vezi o persoană în vârstă cum zâmbește, cum este fericită și îți mulțumește, totul datorită unui mic ajutor. Asta mă face să mă implic mai mult în diferite activități. Tot ceea ce-mi doresc este să-i ajut pe cei din jurul meu. Toți din jurul meu mă întreabă cum de am acest curaj, pe timp de pandemie, de a umbla peste tot și a intra în contact cu diferite persoane. Eu nu-l numesc curaj, numesc asta doar dorința de a știi ca toți cei din jur sunt bine. Nu mă consider erou, nu am nevoie de recompense sau de laude. Vreau să vă mai spun că fac parte dintr-o echipa minunată care este dornică de a ajuta pe oricine are nevoie. Pentru unele activități alocam și câte 30 de ore pe săptămână.

Mă bucur ca fac parte din familia SMURD!

 

Ilie Nicu-Fabian – IGSU- SMURD Craiova

 

* Ilustrație realizată de Diana Bere