În SNV studiem voluntariatul!


Cu ocazia ediției cu numărul 20, am acceptat cu bucurie propunerea celor mai noi parteneri SNV: Laboratorul de Dezvoltare a Sinelui și a Identității de la Departamentul de Psihologie din cadrul Universității Babeș Bolyai. Împreună, vom încerca să aflăm cât mai multe detalii despre acest domeniu atât de drag nouă așa că lansăm următorul studiu!

Încă te poți înscrie la tombolă și webinarii prin completarea chestionarului! 

Completează acum, iar săptămâna următoare te anunțăm dacă ai câștigat unul dintre cele 3 premii și când poți participa la webinar!

Completează chestionarul aici !

Tu ce-ai făcut în pandemie?

Ajută-ne să înțelegem dacă și cum te-ai implicat, iar noi te ajutăm să te cunoști mai bine și să înveți psihologie, care să-ți facă mai ușoară viața în și după pandemie.

Cum?

Completezi chestionarul acesta, iar apoi:

  • Participi la un webinar despre cum ne păstrăm motivația sau unul despre cum facem față perioadelor dificile.

 Știm că nu-i ușor, dar după webinarii o să devină măcar puțin mai ușor.

  • Participi la un webinar în care afli rezultatele preliminarii ale studiului și alte date despre voluntariatul din România (în Săptămâna Națională a Voluntariatului)

Da, chiar poți să afli ce se întâmplă după ce ai completat chestionarul. La cerere, te putem anunța și când va fi publicat studiul final.

  • Poți câștiga unul dintre cele 3 premii de la tombolă. Premiile includ, printre alte surprize, cartea Atomic Habits și o agendă.

Din carte poți învăța și mai multe concepte legate de psihologie, iar în agendă poți să-ți notezi tot ce ai învățat.

Studiul face parte din teza de doctorat a drd. Bianca V. Marinică, iar completarea durează aproximativ 10-15 minute. Pentru mai multe detalii legate de studiu sau de chestionar puteți apela la Bianca – biancamarinica[@]psychology.ro. Teza de doctorat este realizată sub coordonarea conf.univ.dr Oana Negru-Subțirică.

După ce introduci adresa de mail, vei primi pe ea un alt link către chestionar. Vom folosi această adresă de mail și pentru a te ține la curent cu webinariile și tombola.