Crucea Roșie nu este un nume necunoscut sau nou pentru nimeni. Și pe bună dreptate, pentru că mișcarea internațională își are originile în anul 1859, iar Societatea Crucea Roșie din România a fost înființată pe 4 iulie 1876.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Rosie, auxiliara autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
În România, Crucea Roșie are 47 de filiale, în toate județele țării și sectoarele din București și marea majoritate a celor implicați în fiecare acțiune sunt voluntari.
“În cei 6 ani de voluntariat, am întâlnit multe cazuri sociale, toate cu câte o poveste diferită. Am văzut bătrâni care plângeau pentru că le scoteam apa din casă la inundații, copii bolnavi, toate fiind cu un mare impact emoțional. Însă acum, în toată aceasta perioada grea pentru întreaga populație, am vizitat aproximativ 90 de cazuri de pe Valea Trotușului. De la bătrâni singuri, până la familii cu mulți copii. Sentimentul simțit când văd bucuria bătrânilor și ochii lor în lacrimi, este greu de explicat.”
Dogaru Bianca Ștefania – voluntar Crucea Roșie Bacău
În cadrul campaniei naționale de strângere de fonduri “România Salvează România”, Crucea Roșie Română a colectat de la persoane fizice și juridice suma de 6 686 364 euro.
Până la data de 5 mai 2020, Crucea Roșie Română a sprijinit 165 de unități sanitare din toată țara cu echipamente medicale și materiale de protecție, 15 unități sanitare au primit aparate de testare rapidă COVID și kituri de testare rapidă, monitoare pentru funcții vitale, injectomate, bronhofibroscop, generator, stație de oxigen, tuneluri de dezinfectare.
Pe lângă unitățile sanitare, Crucea Roșie Română a sprijinit cu materiale de protecție 580 de cabinete individuale ale doctorilor de familie, 230 de autorități publice centrale și locale cu materiale de protecție. Au asigurat sprijin pentru 80 de centre de carantină, 55 de ONG-uri, 12.175 de persoane aflate în izolare și familii nevoiașe.
Peste 8000 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost monitorizate zilnic prin telefon de voluntarii Crucii Roșii Române și nouă filiale de Cruce Roșie au sprijinit familii / persoane izolate la domiciliu în efectuarea cumpărăturilor necesare traiului zilnic. Au fost și filiale care au asigurat în punctele de staționare de pe autostrada A1, apă și alimente persoanelor sosite din străinătate și escortate de forțele de ordine până la localitățile de domiciliu. La Focșani, Crucea Roșie Română acordă ajutor permanent unui număr de 60 de persoane rămase fără locuințe. 21 de containere modulare, racordate la rețeaua de electricitate și dotate cu paturi, saltele și mobilă mică sunt amplasate în cadrul campusului ridicat de Crucea Roșie Vrancea. Și toate acestea, prin implicarea zilnică a aproape 2.000 de voluntari și personal angajat al Crucii Roșii Române, ghidați mereu de valorile umanitare ale Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
„Acești oameni au apreciat faptul că au fost întrebați de problemele lor, că au fost ascultați când le era greu și voiau să treacă timpul mai repede și să ajungă acasă. Personal, am admirat la majoritatea răbdarea, efortul, responsabilitatea și, mai ales, dorința tuturor de a respecta legea și de a proteja astfel pe cei aflați în țară.”
Bratu Ionela – voluntar Crucea Roșie Vrancea
Din luna martie încoace, filialele Crucii Roșii din toată țara au fost un sprijin nelipsit pentru autoritățile și comunitățile locale. Având în vedere că nevoile locale sunt diferite, fiecare filială și-a îndreptat eforturile spre necesitățile din teritoriu.
Pentru a afla mai multe despre activitatea lor, am vorbit cu Andreea Dumitroae, reprezentat de tineret al Crucii Roșii Române și Vice Președinte al Comitetul European de Tineret al IFRC, dar am primit multe detalii și de la voluntari din toată țara.
Crucea Roșie a ales să implice în această perioadă voluntarii existenți și majori, așa că nu au mai făcut recrutări. Echipele din teritoriu au primit numeroase solicitări de înscrieri, pe care însă le-au refuzat. Pentru siguranța și eficiența acțiunilor, alegerea potrivită au fost voluntarii instruiți deja la cursurile oferite de organizație.
Echipa de voluntari a contribuit la campania de strângere de fonduri, a tradus, adaptat și promovat materiale informative despre virus și comportamentele pe care trebuie să le adoptăm, a consiliat peste 8000 de persoane prin call-center, a pregătit pachete și le-a livrat celor care aveau nevoie de ele.
„Am livrat alimente în cămine de bătrâni și de persoane abandonate sau cu dizabilități. A fost trist să văd persoanele în vârstă cum stăteau cu măștile pe față câte doi, sau singuri pe băncile din perimetrul clădirii. Se putea citi pe fețele lor dezamăgirea față de situație, iar pe langa faptul ca sunt singuri (departe de familie), sunt obligați să mențină distanță unul față de celălalt.. Izolați în izolare.”
Turcu Ștefan – voluntar Crucea Roșie Brăila
“Când știu că trebuie să merg la Cruce, oriunde ar fi, fie ca e filiala de care aparțin, fie că este alta, simt ca am un motiv în plus pentru care să îmi adun toată energia pozitivă. Este o stare de liniște și bine când știu ca pot să merg acolo să ajut. Stăm la o scurtă poveste, ne echipăm corespunzător și ne apucăm de treaba care este de făcut, fie ca e vorba de descărcat tiruri cu alimente, fie ca e vorba de mers la centrele de carantina, fie ca este vorba de făcut pachete alimentare sau de distribuit, de promovat și încurajat comunitatea să se protejeze sau de distribuit online materiale informative.”
Bîngă Alexandra, aka Luky – voluntar Crucea Roșie Craiova
Timpul pe care voluntarii îl oferă comunității depinde de acțiune și de disponibilitatea lor. Am aflat însă că majoritatea se implică cel puțin câte 4 ore pe zi, iar o mare parte din echipă, chiar mai mult.
“Cele mai interesante momente sunt când mergem în sate, la familiile defavorizate și observi fericirea de pe chipul lor când ne văd. Cel mai mult m-a surprins pandemia actuala și efortul necesar pentru a efectua toate demersurile ce țin de noi, Crucea Roșie. Efectul este unul deosebit, îmi dă o stare de bine. Chiar și în zilele în care pot depune efort fizic timp de 6-7 sau mai multe ore în activitatea de voluntariat, nu mă simt niciodată obosit!”
Bruma Lucian Gabriel – voluntar Crucea Roșie Brăila
“În această perioadă programul se poate schimba de la o zi la alta. Au fost zile în care am fost la beneficiari acasă (să le ducem diverse produse), au fost zile când am fost la București sau Drobeta Turnu Severin (la depozitul central și respectiv zonal), pentru a ridica produsele donate, în alte zile am fost sa cumpărăm produse și să facem pachete igienice și alimentare pentru persoanele vulnerabile, etc.”
Ionuț Prohasca – voluntar Crucea Roșie Craiova
Toți voluntarii Crucii Roșii trec printr-o serie de training-uri, care sunt gratuite, dar obligatorii. Primul curs la care participă este cel de introducere în Mișcarea și cele 7 Principii Fundamentale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii: Umanitate; Imparțialitate; Neutralitate; Independența; Voluntariat; Unitate; Universalitate. Primul pas pe care îl fac este să înțeleagă misiunea, principiile și valorile.
Nu e de mirare că numeroși voluntari motivați din mai multe filiale din țară au răspuns cu mândrie la rugămintea noastră de a dezvălui puțin din activitatea lor. În fiecare citat se poate vedea legătura strânsă pe care voluntarii o au cu ceea ce înseamnă și ceea ce face organizația. Nu e de mirare nici faptul că indiferent de dificultăți și momente grele, mulți dintre cei care se implică fac asta pe termen lung: misiunea, valorile, principiile după care se ghidează sunt cele care rămân neschimbate și formează un teren solid, orice situații am întâmpina, iar dacă simțim că luptăm împreună, pentru aceleași scopuri, echipa nu poate fi altfel decât și mai puternică.
“Tot în aceasta perioada mi-am dat seama că pe parcursul anilor mei de voluntariat în cadrul acestui ONG ne-am format o familie puternică, determinată, gata să se lupte cu orice obstacol, indiferent de vreme, anotimp, de-i place sau nu. O familie în care am învățat unii de la alți ce înseamnă umanitatea, imparțialitatea, neutralitatea, independența, unitatea, universalitatea, voluntariatul și cel mai important, prietenia. Atunci când dorința de a face un bine ne unește, nu ne surprinde faptul că vom reuși oricât de greu ar fi, deoarece adăugăm determinare, voință, curaj, iubire, pentru că un lucru făcut fără iubire nu valorează nimic!”
Ganeci Diana Maria – voluntar Crucea Roșie Vâlcea
Trainingul continuă desigur, în funcție de specificul rolului pe care se înscriu voluntarii. La începutul pandemiei, ei au primit și o instruire specifică pentru această situație, ca să fie complet pregătiți și conștienți în acțiune.
“În perioada pandemică am participat la diverse activități umanitare și de voluntariat, pentru a putea sprijini cetățenii aflați în situații de risc, ajungând la aceștia cu diverse produse și materiale pentru a preveni răspândirea noului virus, respectând totodată normele de distanțiere socială, dar și cele de protecție. Reacțiile oamenilor pe care i-am putut ajuta sunt indescriptibile în cuvinte. Unii plângeau, iar alții rămâneau pur și simplu fără cuvinte, conștientizând că nu sunt singuri pe lumea asta și că cineva se gândește la ei în permanență.”
Radu Alex – 19 ani – voluntar Crucea Roșie Bacău
“Aș dori să mă refer la aspectele care mi-au fost de un real folos în urma desfășurării activităților de voluntariat în general. Aș putea să mă refer aici la noțiunile de bază ale Crucii Roșii pe care le-am pus în practică în activitățile noastre. Mi-am reîntipărit informațiile cu caracter sanitar și mi-am dezvoltat în timp abilitățile de a pune în practică aceste cunoștințe propriu-zise. Pe lângă aceste noțiuni de bază, cred că m-am bucurat de un câștig real atunci când, prin oportunitățile pe care le-am avut, am pus în practică cele șapte principii de bază ale Crucii Roșii: umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, voluntariat, unitate, universalitate. Prin toate acțiunile mele am învățat în mod elementar, că ființa umană este prioritară în fața tuturor celorlalte lucruri. Este un privilegiu să întinzi o mână de ajutor. Aceste situații au lucrat în mine, modestia, smerenia, și dedicarea până la capăt.”
Hoaiș Maria – 18 ani – voluntar Crucea Roșie Bacău
Ca în orice program de voluntariat de succes, motivarea voluntarilor se face prin mai multe modalități. Un exemplu extrem de simplu este cel pe care îl putem regăsi aproape în fiecare dintre relatările colecționate aici: întâlnirea de dimineață, de la sediu. Momentul pe care echipa îl are împreună, să se vadă ochi în ochi, să pună la cale activitatea, să-și împărtășească experiențele, emoțiile și gândurile.
Bineînțeles, contactul direct cu beneficiarii recunoscători joacă de asemenea un rol important, dar chiar dacă asta nu se poate realiza de fiecare dată, rămâne legătura strânsă cu echipa – definită adesea ca o mare familie; lecțiile învățate împreună, descoperirea de sine, dar și descoperirea lumii din jur. Pentru exemple concrete, să îi lăsăm pe voluntari să vă povestească:
„Am înțeles că relaționarea cu ceilalți este foarte importantă. Modul în care comunici cu echipa din care faci parte, poate face diferența între o acțiune reușită și una eșuată. Am învățat să ascult atunci când cineva vorbește, am înțeles că nu întotdeauna ideile mele pot fi cele mai bune, am înțeles că trebuie să fiu receptivă la ce se discută în jurul meu.
Lucrul în echipă este uneori atât de dificil, tocmai pentru că oamenii nu se lasă modelați de relațiile, de interacțiunile dintre ei. Am înțeles că poți fi mai bun, doar în măsura în care ești dispus să te lași învățat, format, prelucrat. Am înțeles că este minunat să înveți de la cei care au o experiență mai bogată ca tine, și că poți face lucrurile mai bine ascultând și aplicând cele mai bune idei.
Toate aceste situații de viață m-au ajutat să înțeleg contextul social din țara noastră. Din păcate voluntariatul în România este subapreciat și cred că mai sunt pași ce trebuie făcuți pentru a putea spune că avem o națiune generoasă în a se implica pentru binele celuilalt. Dar, mă bucur că pot vorbi altora de aceste acțiuni ale noastre, pentru a motiva și elevi din clasele mai mici să facă cunoștință cu un nou mod de viață, care să aibă în sine ideea de a te dedica necondiționat pentru o cauză umanitară. Mă bucur că am această oportunitate să transmit aceste valori în comunitatea în care trăiesc.
Hoaiș Maria – 18 ani – voluntar Crucea Roșie Bacău
“Sincer, pot să spun că pentru mine e ca un medicament și o alinare psihică și sufletească tot ceea ce fac și facem acum. Mă face sa îmi iau gândul puțin de la faptul ca lucrurile nu mai merg după rutina cu care eram obișnuită, dar că, oricum ar fi ele, merg în continuare, și oamenii au nevoie continuă de sprijinul nostru, și nu numai, oriunde, oricând și la orice oră ne-am afla.”
Bîngă Alexandra, aka Luky – voluntar Crucea Roșie Craiova
„Sunt în cadrul organizației de aproximativ cinci ani. În lunga mea colaborare m-am făcut remarcată printr-o serie de calități cum ar fi: prietenoasă, perseverentă, GĂLĂGIOASĂ și dedicată. Am participat la toate activitățile de pană acum, lucru care m-a făcut să fiu mândră de ceea ce am realizat.”
Ciofu Petruța – 19 ani – voluntar Crucea Roșie Bacău
„Când am aflat că pot face mai mult decât să stau acasă și că mă pot implica, chiar și în aceste vremuri dificile, a fost cea mai buna veste. În ultimele săptămâni am distribuit pachete cu alimente și produse sanitare și am livrat medicamente persoanelor în nevoie. În ochii multor oameni nu aduceam doar niște simple pachete, aduceam speranță. Fiecare zi din viața mea în care ajut este răsplătită de un zâmbet, fiind tot ceea ce-mi doresc. În ciuda pandemiei si a distanțării sociale, noi ne-am păstrat umanitatea.”
Dămean Cristina – 20 ani – voluntar Crucea Roșie Bacău