Super-Crenguța


Sunt în echipa de call center unde misiunea mea este să preiau apeluri de la cei care nu pot ( și nu trebuie) să iasă afară din casă pentru produse de bază (alimentare, igienă, medicamente), să înregistrez comanda de pachete standard în formulare care apoi ajung la livratori. Ei cumpără și duc în singuranță produsele la destinatar. 

Pentru cei care au alte nevoi care nu pot fi acoperite de echipă încercăm să îi orientăm printre serviciile la dispoziție în țară sau din Bucuresti, să le ofer alte contacte sau alte formule pentru a-și rezolva problema. 

Sunt timp de 2 ore pe zi în tură, de obicei între 18-20 (ca să pot acomoda și programul de lucru de la birou care se desfășoară normal, dar de acasă). În week-end sunt  în tură sambata, de obicei în jurul orei 11-12 până la 13-14. În perioada martie și prima jumătate din aprilie am avut și întâlniri virtuale cu colegii din call center- pentru coordonare și schimb de experiență/bune practici. În rest ținem legatura pe grupurile de WhatsApp.

Fiecare zi e interesantă pentru ca e vorba despre oameni, probleme reale, unele chiar dure și apoi este despre un pic de confort adus lor. Asta mie mi se pare dincolo de interesant. Apoi este un proces intens de învățare- în situația în care tu nu ai cele mai deosebite sau multe probleme de rezolvat, se întâmplă să aibă colegii tai- și în acest fel înveți și te expui la toate posibilele teme și probleme.

E interesant contactul în priză directă cu problemele cotidiene despre care știi câte și cum sunt dar înțelegi mecanismele doar confruntându-te direct cu situația de a sfătui pe cineva cum să le rezolve. Nu te gândești că în caz de izolare, o familie de 70-75 de ani, dintr-un sat de lângă Bacău trebuie să se suie în autobuz pentru rețeta lunară – pentru că nu au medic în comună- și apoi să mai facă un drum la farmacie și apoi înapoi. Nu te gândești că deși telefoane smart sunt disponibile, nu toate funcțiile pot fi ușor folosite- astfel că accesul la diferite servicii este limitat. Vezi încă și mai bine multele crăpături ale sistemelor de sănătate și servicii sociale pentru care instituțiile nu sunt pregătite.

Oamenii sunt interesanți – cu abordări diferite față de aceleași probleme: simpatici, orientați-confuzi, ursuzi, tonici, alții triști, poate deprimați. Și colegii mei din call center sunt o inspirație – nu se lasă până nu duc la capăt o problemă, chiar dacă nu e în script, în atribuții, în temele curente. Suflete făcute să ajute, pur și simplu. Pentru mine au fost inspirație.

Una dintre „aventurile” personale a fost când pe grup a fost semnalat un caz pentru livratori, era în perioada de Paște, și cum în următoarele 15 minute nu s-a semnalat rezolvarea livrării- ne-am încumetat eu și soțul meu să mergem să ducem noi cele necesare ( apăruse o urgență la o familie cu un domn în vârstă și cu soția tocmai după o criză și salvare). Ce îmi place foarte tare la sistemul în care lucrăm este buna organizare, faptul că fiecare poate contribui cu timpul și resursele pe care le are, în mod precis, direct, clar.

Aș putea filosofa la nesfârșit despre milioanele de lecții din fiecare secundă de telefon, conversație, contact cu cei de la capătul firului, colegii, coordonatorii. Efectul direct este mulțumirea că pot contribui direct pentru ca unii oameni să-și rezolve problemele, să fie în siguranță. Când năvălește așa o problema pentru toți, e mulțumitor să știi ca nu ai stat de-o parte. Uneori mi se pare că deși aparent a fi voluntar înseamnă să oferi ceva, mai degrabă eu sunt cea care primesc de fapt – informații, energie, lecții despre viață așa cum e și interacțiune.

 

Am mai făcut voluntariat înainte de criză – am participat ca observator la vot, sunt membru în Board-ul Fondului pentru Democrație și activă în proiectele Geeks for Democracy. Aloc în mod constant timp pentru proiecte care înseamnă sprijin, fie prin implicare directă, fie prin donații recurente către cauze cum sunt educația, jurnalism, educația civică. Lucrez în comunicare, sunt unul dintre cei doi parteneri ai DC Communication, una dintre primele firme independente de comunicare din România, care anul acesta împlinește 25 de ani.

Crenguța Roșu – Cumpărături la ușa ta, Geeks for Democracy

Crenguța Roșu este unul dintre cei mai cunoscuți și talentați experți de PR din România. Și ea și soțul ei, Dan, sunt voluntari în call-centre-ul programului Cumpărături la ușa ta. De obicei, Crenguța și Dan acoperă orele de seară din dispecerat.

Echipa de coordonatori a programului  a sumarizat excelent ce fel de om este ea: „Cine a lucrat cu Crenguța îi cunoaște eleganța, calmul și rafinamentul. Cine nu a avut această ocazie, poate vorbi cu ea sunând la ?0727 03 03 03?.”

* Ilustrație realizată de Diana Bere.